send link to app

Leul Curajos


4.6 ( 4816 ratings )
Medicina
Desarrollador Rodeapps
Libre

Aplicația a fost dezvoltată pentru copiii și adolescenții bolnavi de cancer, cu vârsta

cuprinsă între 6 și 15 ani, internați în cadrul secțiilor de oncopediatrie din România, care

se află în tratament activ sau care sunt înregistrați în evidența unui medic de specialitate

cu un astfel de diagnostic în vederea parcurgerii unor chestionare de evaluare într-o

manieră cât mai atractivă, rapidă și dinamică..

 

Prin intermediul unor activități vizuale, copiii și adolescenții bolnavi de cancer vor putea

să își îmbunătățească aspecte legate de cunoașterea corpului uman, de dezvoltarea unei

gândiri pozitive, de găsire a unor mecanisme de coping sănătoase cu privire la situația de

boală.

Jocurile terapeutice se concentrează pe învățarea părților corpului uman și pe asimilarea

unor informații importante cu privire la funcționalitatea acestora, concentrarea atenției

asupra tendințelor pozitive (selectarea pisicilor fericite), care vor dezvolta ulterior o

gândire orientată preponderent spre aspecte pozitive, conturarea unei imagini pozitive

despre sine a copiilor și adolescenților bolnavi de cancer care se confruntă în timpul

tratamentului cu diverse efecte secundare de tipul: căderii părului, paloare feței.

 

Aplicația conține și povești terapeutice din cartea ”În lumea poveștilor cu Leul Curajos”

– editată și realizată de specialiștii Little People care lucrează cu pacienți din 8 centre

oncopediatrice din România.

Aplicația este finanțată de Fundația Vodafone România, prin programul Mobile for

Good.